Scumpă (la) vedere

Săptămâna trecută, în plin concediu de odihnă, relaxare şi uitare, am realizat că privirea mea de vultur nu mai este atât de precisă cum era odinioară. Mai clar şi mai sincer, simţeam că mi-au crescut dioptriile în aşa hal încât abia distingeam numerele de la maşinile oprite în faţa mea la semafor. Aşadar, am aterizat, cu maximă încredere într-un brand arhicunoscut la Optinova, Unirii.

Înainte de a continua povestirea, vreau să fac o urare călduroasă: Dudes, your client service sucks!!!

De ce? În primul rând, pentru că toată lumea te tratează cu dispreţ şi se aşteaptă să ai cunoştinţe de medic oftalmolog. Cuminte, încă de la început am predat vechii ochelari, poate vor să ştie cât de chioară eram înainte. Apoi m-a consultat un aparat măricel, care mi-a tot fotografiat ochii. Dioptronul (aşa îl cheamă) a decis că mi s-au DUBLAT dioptriile. Mă alarmez şi caut un răspuns. Vine şi acesta:

-Păi, don’şoară, dioptronul ia dioptriile maxime, d’oh! Veţi intra în cabinetul medicului pentru a stabili dioptriile fixe.

Whew. Sunt atât de fericită că nu sunt oarbă de tot încât trec peste faptul că am fost tratată ca o analfabetă pentru că nu ştiu cum funcţionează drăcovenia. Plec să-mi aleg rame noi până când termină medicul consultaţia.

-Fendi, Gucci, Dior?

-Aaaa…pătrate, vă rog, şi puţin mai groase decât astea, zic eu, arătând, uşor ruşinată, vechii mei ochelari, cu rame prea subţiri ca să mai încapă şi numele vreunui italian homosexual pe ele.

-(Privire dispreţuitoare):Astea sunt bune?

-Ştiţi, nu vă supăraţi (deja mi-e frică de ea), dar aş vrea unele fără animal print, o singură culoare….ah, nu, nu bleu sau roz. Uite, astea negre. Cât costă?

Am enervat-o de-a binelea. Ramele astea simple sunt sub 500 RON. Oricum, n-au rămas în paguba. Mi s-a explicat, pe acelaşi ton cu care îi vorbeşti unui cerşetor, că îmi trebuie 3 feluri de protecţie la lentile: „Păi altfel la ce-i mai luaţi, ce să faceţi cu ei, doar să vedeţi la distanţă?!” Mmmddaaa, ăsta era planul iniţial, voiam să VĂD. Nu-i nimic, acum ochelarii de vedere vor fi şi de soare (a(m) ales lentile heliomate) şi voi fi protejată când stau la computer (care oricum e fie LCD, fie laptop -deci tot LCD- şi nu port ochelarii în preajma lui).

Vineri, mi-au zis să sun în fiecare zi la ei ca să aflu când vor fi gata preţioşii ochelari (pe foaia de comandă scrie că joi, dar pot fi gata chiar şi luni, doar că ei trebuie să-şi ia o marjă de siguranţă). Aşa am făcut, am sunat zilnic. În prima zi mi s-a spus să nu mai sun, mă vor suna ei. Ce drăguţ, mă gândesc, chiar frumos din partea lor. Apoi îmi aduc aminte: foaia pe care au notat numărul meu de telefon mi-a fost dată înapoi sub formă de chitanţă.

LE: astăzi sunt gata ochelarii, cu o zi mai devreme.

Etichete: , , ,

Un răspuns to “Scumpă (la) vedere”

  1. eva Says:

    esti criminala :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: