Tot accidentul de pe Kiseleff…

Doar e subiectul de maxim interes la ora actuală… E uimitor cum ne loveşte responsabilitatea socială prin monitor, stăm în faţa monitoarelor şi comentăm vrute şi nevrute despre asta:

Eu am primit ieri, într-un newsletter, în jurul orei 14.00, acest filmuleţ. Până la ora asta, sunt deja zeci de mii de comentarii pe youtube, pe forumuri, pe bloguri etc. Ce mă şochează este faptul că, de 18 ani încoace suntem aceeaşi naţie care nu ştie să facă altceva decât să dea vina pe Poliţie sau pe Guvern. Nu contează argumentele, e clar că una dintre cele două instituţii e de vină. În cazul ăsta, chiar amandouă. Încep să cred că românii găsesc chiar o bucurie sinistră în fiecare nenorocire, doar mai au ce comenta.

Cred că am văzut deja filmuleţul de 20 de ori. De ce? Pentru că m-a şocat. Nu lipsa de atitudine a poliţiştilor. Dacă stăm să ne gândim un pic, filmarea începe cu finalul accidentului, nu avem de unde să ştim dacă poliţiştii au încercat să dea primul ajutor sau nu. Logic, poliţiştii de la circulaţie sunt antrenaţi şi chiar obligaţi să ofere primul ajutor, eu una sunt convinsă că s-au apropiat măcar de studentă, însă era vorba de o rană la cap, nu prea ai ce să faci în astfel de situaţii; oamenii au sunat la salvare, au asigurat fluenţa traficului pentru ca salvarea să poată ajunge mai repede şi au aşteptat. Sincer, nu văd ce altceva puteau face, ei sau trecătorii care s-au grăbit să-i numească ”nenorociţi”.

Şi guvernul? El ce mai are de-a face? Summitul a paralizat Bucureştiul, dar nu cred că a cauzat acest accident. Unii ţipă că Tăriceanu, aflat în trecere imediat dupa accident, trebuia să se oprească. De ce? Nu e medic. Dacă se oprea, ziceaţi că a făcut-o de dragul unei apariţii gratuite la TV, iar în rest, nu a reuşit decât să încurce medicii de la SMURD.

În fine, ce m-a şocat pe mine e calmul şoferiţei. Nu tremură, nu se bâlbâie, încearcă doar să se apere în faţa camerelor cu care pare obişnuită. Cu două zile înainte, am reuşit să lovesc o altă maşină. Incidentul (soldat cu zgârieturi microscopice pe ambele maşini) a luat proporţii gigantice în mintea mea. M-am blocat, nu am mai reuşit nici măcar să urnesc maşina pentru a trage pe dreapta. La două ore după asta încă tremuram şi juram că nu mă mai urc la volan. Acum chiar o invidiez pe doamna din filmul de mai sus. A lovit un om şi e atât de calmă încât poţi jura că nu a făcut decât să-i şifoneze hainele.

Sincer, nu îi doresc ”puşcărie pe viaţă, moarte în chinuri” şi alte delicii de genul ăsta pe care le-am mai văzut in comentarii. Poate pentru că mă pot pune în ambele posturi (şi a studentei şi a şoferului). Nu mi se pare normal să înfunde puşcăria alături de criminali, violatori şi hoţi. Ea nu reprezintă un pericol pentru societate în altă situaţie decât la volan. Cred că i se poate anula permisul de conducere şi oferi câţiva ani cu suspendare, în funcţie de viteza pe care o avea.

Etichete: , , , , , ,

29 Răspunsuri to “Tot accidentul de pe Kiseleff…”

  1. sfinx667 Says:

    nu te contrazic, insa, daca-mi permiti a te complecta, individa nu era deloc in stare de soc, are destule relatii cat sa nu pateasca mai nimic si… de Legea Divina oricum nu va scapa, indiferent de ceea ce zici tu sau eu sau ceilalti…Dumnezeu ii va da dupa cum are sufletul!!… nici mai mult si nici mai putin..
    de conduita preventiva in timpul conducerii are habar??
    timp sa se ” dischiseasca ” cu ochelarii de soare a avut cu tot zbuciumul tuturor, se observa chiar si de catre cei neavizati ca stie sa „dea bine ” in fata camerelor de filmat….permisul de conducere nu se suspenda numai in functie de viteza cu care rula… sunt suficiente argumentele ca sa nu mai judeci oamenii care au atitudine, nu ca biet suflet nevinovat a murit fara sa stie de ce, ci pentru ca sa nu se mai intample…
    stim bine ca adevarul e undeva la mijoloc, deci incearca sa nu arunci cu piatra in nimeni…sa ne privim fiecare din noi in oglinda…asa e corect!
    respecte,
    SIBILLA

  2. Adriana Says:

    1. Eu nu am zis ca soferita ar fi fost in stare de soc (varianta asta e posibila doar daca la ea socul se manifesta prin calm).
    2. Conduita preventiva trebuie sa aiba si pietonii si soferii; eu cred ca niciuna dintre ele nu a avut asa ceva;
    3. Eu ma refeream la anii de inchisoare cu suspendare care ar trebui dat in functie de viteza cu care rula, nu la permis, ala e clar ca se anuleaza;
    4. Tocmai asta spuneam si eu, ca nu e ok sa arunci cu pietre (in Guvern, in Politie, in sofer). Eu zic ca nu am aruncat cu pietre in nimeni, tie pe cine ti se pare ca am acuzat (in afara de cei care comenteaza doar ca sa se afle in treaba)?

  3. cristina Says:

    nu e posibil asa ceva invat la facultatea aceea in fiecare dimineata traversez cu maxima atentie…se circula parca sunt nebuni ..dar asa ceva nu e posibil..sa fi aproape mort si nimeni macar sa nu se apropie de tine cu 10 politisti akolo cum sa o omoare pe trecerea de pietoni pt ce sunt pusi de frumusete …o fiinta nevinovata..un suflet de copil d-zeu s-o ierte …iar nenorocita aia care nici macar nu o interesa sa o pedepseasca d-zeu asa cum merita…nenorocita romania cu summitu masiii..mor oamnei nevinovati…pakt..d-zeu s-o ierte

  4. Biank Says:

    Si eu sunt sofer si stiu cat e de nasol cand ti se arunca cineva in fatza, pt. ca multi, neconducand la randul lor nu stiu cat de greu eviti pe cineva. De asemenea sunt destul de multi descreierati care vad ca cineva vrea sa traverseze si in loc sa franeze – accelereaza. E destul de greu de judecat situatia. Dar femeia aia chiar pare fara suflet. Nu conteaza a cui a fost vina, dar nu poti sa fii asa lipsit de reactie si rece cand cineva moare, cum a fost ea. Cat despre politisti, Tariceanu si altii..nu stiu cat de mult ar fi putut face. Plus ca se stie ca traim intr-o lume din ce in ce mai individualista si mai indiferenta, si asta se aplica la mare parte din oameni, nu doar la politisti si la guvern. Nu sunt ei o categorie speciala. Mi se pare foarte corect felul in care ai comentat tu evenimentul.

  5. Adriana Says:

    Tocmai de la asta am plecat si eu. Fiind sofer (incepator si nu prea stralucit) si studenta, ma pot pune in ambele posturi. Am vazut ca au aparut deja petitii catre Parchetul General a caror intentie este sa maximizeze pedeapsa soferitei. Cred ca mai potrivita ar fi o petitie care sa ceara instalarea unui semafor in zona, am inteles ca nu e primul accident de acest gen.

  6. Andrei Says:

    Adriana, sunt de vină toţi cei care erau de faţă şi nu au făcut nimic, mai ales poliţiştii care ar trebui să aibă o responsabilitate mai mare faţă de cetăţeni. Nu sunt anti-Poliţie sau chestii de genul ăsta, ba dimpotrivă, legea trebuie respectată şi susţinută, dar ce s-a întâmplat în cazul acesta depăşeşte orice limită de iresponsabilitate, prostie şi inumanitate. Înţeleg că ai vrut să fii observator de centru al acestui eveniment, dar a murit un om, abandonat între un cârd de oameni, unii care ţipau şi înjurau Poliţia şi alţii care tremurau că trece Tăriceanu. Aaa… mai era şi cucoana pe care o durea în cur de ce a făcut. Bun, iei o Românie de asta, unde mori abandonat într-o mulţime de oameni, şi o ţară civilizată, unde nimic nu este mai important decât viaţa unui om. Acum cântăreşte cantitatea de prostie şi cantitatea de curaj, care trage mai tare?

  7. Black Dog» Arhivă blog » Trăim în România, amin! Says:

    […] 2: Au mai scris despre acest eveniment: Marius Dascălu, Adriana şi s-a făcut şi o petiţie la adresa de […]

  8. Adriana Says:

    Andrei, nu aveau ce sa faca. In cazul unor astfel de rani, e recomandabil sa nu misti victima. Plus ca, orice ar fi facut, ar fi fost in zadar, uite dovada aici:
    http://www.automarket.ro/stiri/fata-lovita-pe-kiseleff-nu-putea-fi-salvata-10593.html

  9. Andrei Says:

    Eu nu cred că nu se putea face chiar nimic. Ştiu că nu este recomandat să tragi de om când e rănit destul de grav, dar cu grija şi cu atenţie uneori poţi reuşi. Pentru unii nici speranţe nu există. În momentul acela nu exista un rezultat al autopsiei, nu avea nimeni de unde să ştie că fata nu putea supravieţui. Adică, acum nimeni nu e vinovat că fata a murit şi toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură rezultatul autopsiei? Mi se face milă de ţara asta de neputincioşi. Eu rămân la concluzia că nu e normal ce s-a întâmplat şi că trebuie mers mai departe cu acest subiect.

  10. Adriana Says:

    Nu aveau de unde sa stie ca nu va supravietui, dar politistii care nu au permis nimanui sa o atinga stiau ca in cazul ranilor la cap nu e bine sa misti/atingi victima.

  11. sfinx667 Says:

    petitiile au ca scop nu atat pedepsirea cuiva, cat a face sa nu se mai repete, si, a avea atitudine noi toti, ca nu-i tara lui papura voda si noi niste animale sa nu ne pese… a murit un suflet nevinovat, au ramas parinti cu obraji nemangaiati, nimeni si nimic nu le mai poate reda copilul, noi analizam si constatam, si atunci am zis sa incercam sa atragem atentia, sa ne implicam, sa facem ceva… eu zic ca e lucru mare… cat oamenii nu au uitat cu totii a mai fi oameni, mai exista sperante, macar pentru generatiile viitoare..
    respecte,
    SIBILLA

  12. Adriana Says:

    Nu cred ca e nevoie de o petitie inca inainte de a sti rezultatele anchetei. Sunt de acord ca povestea impresioneaza foarte mult, nici pe mine nu m-a lasat rece, am acceasi varsta ca si Tatiana Duplei si sunt studenta, doar ca nu se mai poate face nimic care sa o ajute pe ea acum, iar distrugerea unei alte vieti nu mi se pare cea mai buna solutie

  13. Jay Says:

    Totusi de ce majoritatea populatiei au tendinta spre revolta ? Sa fie tot un „quest for ratings” ?

  14. Adriana Says:

    E doar gustul romanului pentru scandal si spiritul gregar: „Daca majoritatea se revolta, injur si eu, fara sa caut argumente”.

  15. marin ionela Says:

    deci soferita care a lovito si practic a omorato sa faca puscarie ,deci ea o omorase si nu avea nici o treaba ,si acei politisti sunt incompetenti a lasato sa moara in strada deci daca eram acolo nu stiu cum reactionam, astia nu au suflet .cel mai mult ma socata acea femeie care a lovito era nepasatoare parca ar fi lovit o psica un caine ceva
    nu stiu ce sa mai zic asa e ROMANIA NE ESTE RUSINE CA SUNTEM ROMANI

  16. Adriana Says:

    Deci tu crezi ca in alte tari nu mor oameni loviti de soferi pe treceri de pietoni? Deci iti spun eu ca se intampla si in alte parti, deci poa’ sa-ti fie rusine ca esti OM, nu roman

  17. diana Says:

    E UN MARE DEZASTRU! lumeeeeeeeeeeeeeeeeeee.unde traim? pai sa ne gandim mai bine,traim cu frica in san, maine doamne fereste ti se intampla ceva si esti vazut ca un caine la marginea drumului.Poate ca e un mare noroc la mijloc pentru madam acea „nevinovata” saraca fata este din republica moldova si nimeni nu o sa se implice nimeni,inchipuiti-va prin ce a trecut parintii acestei fete, care o cunosc din vedere si stiu ca era o fata cuminte si buna la invatatura.Asa a fost intotdeauna sunteti din rep.moldova stati „fratilor” si asteptati numai eu stiu de cate ori mi sa inchis usile in nas!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! trebuie sa ne fie frica pentru copiii mici care vin de la 16ani in romania si SUNTEM priviti ca niste sarantoci,ca altceva nu am auzit!Venim sa ne facem un viitor, care VIITOR care NIMENI NU BAGA IN SEAMA NIMENI NIMENI SI O SPUN DE O MIE DE ORI NIMANIU N-UI PASA.Ce-i de facut sa dam din nou capul in jos si sa mergem mai departe ca dupa aia se aud si altele ……ce viata traim CE VIATA!

  18. Adriana Says:

    Diana, relaxeaza-te ca scrii agramat din cauza stressului.
    Daca cetatenii din Republica Moldova vin aici pentru un viitor mai bun, inseamna ca in Romania chiar sunt sanse pt asa ceva. Ce i s-a intamplat Tatianei este o tragedie, insa, din fericire, e doar un caz izolat, nu trebuie generalizat. Accidentele nu stiu ce e aia discriminare in functie de nationalitate, deci nu trebuie sa ne victimizam cu totii

  19. diana Says:

    Daca ai fi in locul meu crede-ma nu ti ar pasa cum ai scrie,dar ai spune tot ce simti!

  20. Adriana Says:

    Cum adică în locul tău? Din Republica Moldova? Parcă aşa am înţeles, dar e posibil să mă fi pierdut în postul tău.
    Draga mea, viitorul ţi-l faci singură, nu te aştepţi la tratement preferenţial pentru că vii dintr-o ţară mai puţin dezvoltată. În Bucureşti sunt studenţi şi din Congo, care vorbesc cu mândrie despre ţara lor şi nu se aşteaptă să se poarte lumea altfel cu ei doar pentru că sunt de acolo.

  21. diana Says:

    ha-ha-ha! e bine sa faci doar critici!cred ca ar trebui sa raspunzi la subiect,dar nu sa iriti lumea cu raspunsurile tale…………… si te rog,n-am novoie de parerea ta.

  22. diana Says:

    Si daca n-ai inteles n-am nimic cu romania ca deja e tara mea, dar cu frumusetea de soferita!

  23. sin Says:

    cum adica sa omori un om da sa nu intri la puscarie ? sau tanti aia e mai egala ca altii in fata legii ?

  24. Adriana Says:

    Tocmai împotriva criticilor neîntemeiate am fost şi eu. Nu cred că are cineva dreptul să critice poliţiştii, martorii sau să ceară moartea şoferului. Uite cum te iriţi tu pentru o critică mult mai neînsemnată…

  25. windwhisperer Says:

    ” comportament preventiv” se cere din ambele parti . Iar la trecerile de pietoni masinile opresc , STOP total, asteapta sa treaca chiar si un /o nehotarit care se balbaie pe trotuar. Asa e intr-o tara civilizata.
    pacat 😦
    j.

  26. ana Says:

    nu e asa nici intr-o tara „civilizata”. am fost aproape de a fi facuta zob pe o trecere de pietoni semaforizata in mijlocul Parisului, eram pe trecere si semaforul pentru pietoni era verde si totusi o masina f cu pretentii a venit in viteza fara nici o jena si daca nu aveam reactii bune si nu ma dadeam inapoi, nu mi-ar fi fost prea bine. peste tot exista lichele, inconstienti si nepasatori. si nu Romania e problema ci umanitatea, rasa umana, atata. eu n-am vazut la animale indiferenta si nesimtirea oamenilor, niciodata.

  27. unuzero Says:

    a murit fara lumanare. pacat!

  28. burdiniuc igor Says:

    este foarte ingrozitor de politistii care erau la fata locului sa nu aiba grija de un suflet care se afla in pragul mortii dar asteptau sa treaca ministrul sai pedepseasca DUMNEZEU pe toti cei vinovati si pe doamna cea cocotata care nici nu sa apropiat de biata FATA!

  29. Niku Says:

    Am mai scris asta si o vo scrie de cate ori va fi nevoie……… totusi lume erau politisti(ma erau si politia rutiera),cine imi poate explica si mie astia iti baga amenda kiar si pt o parcare handikapata…..dar sa ma invete si ei regulamentul circulatiei rutiere ca acolo scrie ca pt handikapati ca in primul rand treb ai o iudee despre acordarea primului ajutor medikal si k viktima nu treb lasata singura niciodata.Dar ce stiu astea……..nimika decat sa stea in intersectii sa prinda p cineva care sa le dea dreptul.Si mai e si tara eoropeana………….ori politia ori acea doamna Anamaria Straus…….daca ati incerca sa va uitati in okii parintilor fetei credeti-ma ca niciunul din voi nu ar avea curajul…..asa cum cine ati fi si ce relatii ati avea……………….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: