Fără identitate

august 9, 2008 de Adriana

Astăzi am scris puţin despre noi, despre mine, despre restul, însă fără a spune lucrurilor şi oamenilor pe nume. E atât de general totul, încât am impresia că retrăiesc o poveste scrisă demult, cu hieroglife. Nu mai am sentimentul acela accentuat de posesiune, de dorinţă sau de ambiţie. Nu contează cine eşti, fii calm, nu interesează pe nimeni, poate nici pe mine, oricine aş fi eu.
Aşa că am decis: de astăzi numele meu începe cu „S”, iar al tău cu „D”. Ghici cine suntem!

Un suicide élégant est l’œuvre d’art finale

august 7, 2008 de Adriana

Mood of the day:

Scumpă (la) vedere

august 6, 2008 de Adriana

Săptămâna trecută, în plin concediu de odihnă, relaxare şi uitare, am realizat că privirea mea de vultur nu mai este atât de precisă cum era odinioară. Mai clar şi mai sincer, simţeam că mi-au crescut dioptriile în aşa hal încât abia distingeam numerele de la maşinile oprite în faţa mea la semafor. Aşadar, am aterizat, cu maximă încredere într-un brand arhicunoscut la Optinova, Unirii.

Înainte de a continua povestirea, vreau să fac o urare călduroasă: Dudes, your client service sucks!!!

De ce? În primul rând, pentru că toată lumea te tratează cu dispreţ şi se aşteaptă să ai cunoştinţe de medic oftalmolog. Cuminte, încă de la început am predat vechii ochelari, poate vor să ştie cât de chioară eram înainte. Apoi m-a consultat un aparat măricel, care mi-a tot fotografiat ochii. Dioptronul (aşa îl cheamă) a decis că mi s-au DUBLAT dioptriile. Mă alarmez şi caut un răspuns. Vine şi acesta:

-Păi, don’şoară, dioptronul ia dioptriile maxime, d’oh! Veţi intra în cabinetul medicului pentru a stabili dioptriile fixe.

Whew. Sunt atât de fericită că nu sunt oarbă de tot încât trec peste faptul că am fost tratată ca o analfabetă pentru că nu ştiu cum funcţionează drăcovenia. Plec să-mi aleg rame noi până când termină medicul consultaţia.

-Fendi, Gucci, Dior?

-Aaaa…pătrate, vă rog, şi puţin mai groase decât astea, zic eu, arătând, uşor ruşinată, vechii mei ochelari, cu rame prea subţiri ca să mai încapă şi numele vreunui italian homosexual pe ele.

-(Privire dispreţuitoare):Astea sunt bune?

-Ştiţi, nu vă supăraţi (deja mi-e frică de ea), dar aş vrea unele fără animal print, o singură culoare….ah, nu, nu bleu sau roz. Uite, astea negre. Cât costă?

Am enervat-o de-a binelea. Ramele astea simple sunt sub 500 RON. Oricum, n-au rămas în paguba. Mi s-a explicat, pe acelaşi ton cu care îi vorbeşti unui cerşetor, că îmi trebuie 3 feluri de protecţie la lentile: “Păi altfel la ce-i mai luaţi, ce să faceţi cu ei, doar să vedeţi la distanţă?!” Mmmddaaa, ăsta era planul iniţial, voiam să VĂD. Nu-i nimic, acum ochelarii de vedere vor fi şi de soare (a(m) ales lentile heliomate) şi voi fi protejată când stau la computer (care oricum e fie LCD, fie laptop -deci tot LCD- şi nu port ochelarii în preajma lui).

Vineri, mi-au zis să sun în fiecare zi la ei ca să aflu când vor fi gata preţioşii ochelari (pe foaia de comandă scrie că joi, dar pot fi gata chiar şi luni, doar că ei trebuie să-şi ia o marjă de siguranţă). Aşa am făcut, am sunat zilnic. În prima zi mi s-a spus să nu mai sun, mă vor suna ei. Ce drăguţ, mă gândesc, chiar frumos din partea lor. Apoi îmi aduc aminte: foaia pe care au notat numărul meu de telefon mi-a fost dată înapoi sub formă de chitanţă.

LE: astăzi sunt gata ochelarii, cu o zi mai devreme.

Regatta Marii Negre Audi 2008 – final de aventura

iulie 23, 2008 de Adriana

Duminica, 20 Iulie 2008 s-a incheiat a treia editie a concursului international de veliere Regatta Marii Negre Audi.

Evenimentul s-a desfasurat pe parcursul a trei zile, intre 18 si 20 iulie 2008, in marina Ana Yacht Club din Eforie Nord. In acest an s-au aliniat la start 21 de veliere sub pavilion roman, italian, bulgar, cipriot si american. Noutatea acestei editii a constat in impartirea velierelor pe doua categorii, in functie de marimea ambarcatiunii. Astfel, la clasa mica, ocupantii podiumului au fost: locul III – Echipa de Yachting, pavilion roman, skipper – Ioana Mandruta, locul II – Rusalka – pavilion roman, skipper – Dragos Racoveanu si locul I – Pisellina, pavilion Italian, skipper – Noli Mirko. La clasa mare, pe locul III s-a clasat velierul Harmony, sub pavilion american, skipper – Edith Rada, pe locul II – Alegra 1, pavilion bulgaresc, iar castigatorul locului I a fost cel mai bine echipat velier din concurs, Ann, sub pavilion romanesc si avandu-l ca skipper pe George Copos.

Toti participantii au primit premii din partea sponsorilor evenimentului: rucsaci marinaresti oferiti de Audi si Set Events, continand cadouri, precum si literatura de specialitate (Yacht Expert si Yacht Magazin), reviste Luxury, Supercar, Monden, Playboy, baxuri de bere din partea Stella Artois, sticle de Metaxa, Cutty Sark si Piper-Heidseck din partea BDG, binocluri, compasuri, fishfinder-e si echipamente Night Vision din partea Navtron si Unicomp, cadouri surpriza din partea Hublot, discounturi transmisibile pentru achizitonarea unor apartamente de lux din partea Brilliant Condominium in valoare de 155.000 Euro si un discount de 5% pentru cumpararea unui autoturism Audi, orice clasa, pentru castigatorul locului I de la clasa mare. Teodora, singurul velier neechipat cu motor a primit, conform promisiunii lansate la finalul Regatta Marii Negre 2007 de catre Bogdan Craiciu, director general al Set Events, un motor din partea DTZ Echinox Consulting. Valoarea totala a premiilor oferite depaseste suma de 180.000 Euro.

In serile de vineri si samabata au avut loc petreceri special, cea din urma fiind oferita de revista Luxury. Atmosfera pentrecerilor a fost intretinuta de trupa de jongleri cu foc Shadows, trupa de dansuri capoeira K-Noi si de Alexandrina Hristov, care a sustinut un mini-concert sambata. La aceste petreceri au participat peste 1500 de invitati, printre care reprezentanti ai: Alpha Bank, Volksbank, OTP Leasing, Grawe Romania, Mitsubishi Motors, L’Oreal Romania, Orange Romania, Procter&Gamble, Petrom, Porsche Romania, Jolidon, Steilman si multi altii.

Set Events, firma organizatoare, doreste sa multumeasca tuturor partenerilor care au inteles ca industria nautica din Romania merita sprijinul lor. Astfel, Regatta Marii Negre Audi 2008 a fost un eveniment de o amploare mult mai mare decat editiile precedente, atat din punct de vedere al participantilor la concurs, cat si din punct de vedere al invitatilor care s-au bucurat de spectacolul din larg si de cel din timpul petrecerilor.

Regatta Marii Negre Audi – sport si eleganta

iulie 8, 2008 de Adriana

Set Events da startul celei de-a treia editii a Regatta Marii Negre Audi, intre 18 si 20 iulie, in Marina Ana Yacht Club din Eforie Nord.

In acest an, peste 25 de veliere sub pavilion roman si strain vor oferi un spectacol acvatic deosebit in zilele de sambata, 19 Iulie (proba in shore) si duminica, 20 iulie (proba off shore). De asemenea, in cadrul Regattei, in zilele de vineri si sambata, vor avea loc doua petreceri cu momente artistice deosebite, cu specific romanesc si international; petrecerile au rolul de a impulsiona socializarea dintre invitati si participantii la regata, de a destinde atmosfera tensionata de concurs si de a introduce invitatii in lumea eleganta a unui sport nobil, yachtingul.

Pentru editia din 2008, Audi a ales sa-si asocieze brandul cu pasiunea pentru mare, in calitate de partener principal. De asemenea, dupa participarea la Romanian Boat Show, DTZ Echinox Consulting sustine din nou sporturile nautice prin sponsorizarea Regattei Marii Negre Audi. Plimbarile cu yachturile la apus de soare, care se vor desfasura in fiecare zi a evenimentului, vor fi oferite de Unicomp, iar petrecerile vor fi sustinute de bauturile fine din partea BDG, Cutty Sark si Metaxa. Regatta Marii Negre Audi va fi monitorizata pas cu pas de ceasurile Hublot.

Alaturi de evenimente precum expozitiile de yachturi si ambarcatiuni Romanian Boat Show din Bucuresti si Mamaia, Regatta Marii Negre Audi face parte din initiativa Set Events de a populariza sporturile nautice si de a promova potentialul maritim si fluvial al tarii noastre.

Te invitam sa te indragostesti de mare!

…cate ceva din ceea ce s-a intamplat anul trecut la Regatta Marii Negre:

Romanian Boat Show Mamaia – invitatie la croaziera

iunie 17, 2008 de Adriana

Prima editie a expozitiei de yachturi si ambarcatiuni cu participare internationala, Romanian Boat Show Mamaia, isi va deschide portile miercuri, 18 Iunie 2008, vis-à-vis de Hotel Rex din Mamaia prin conferinta de presa de la ora 10.30. Tema principala pusa in discutie va fi dezvoltarea pietei de ambarctiuni din Romania. In cadrul conferintei, vor lua cuvantul: Bogdan Craiciu (Set Events), Ionut Barbu (Power Marine), Radu Mazare (primarul Constantei) si Ionut Bordei (CB Richard Ellis|Eurisko).

Dupa conferinta de presa, veti fi invitati intr-un tur special dedicat reprezentantilor presei, urmand ca dupa ora 14.00 sa fie permis accesul publicului larg.

In cadrul expozitiei puteti admira yachturi, ambarcatiuni cu motor si cu vele, precum si numeroase accesorii pentru acestea. De asemenea, exuberanta yachturilor va fi completata de oferte din domenii conexe: masini de lux prin Maserati, imobiliare prin CB Richard Ellis|Eurisko, bauturi fine prin BDG (Metaxa si Cutty Sark).

Noutatea acestui eveniment consta in posibilitatea de a iesi in larg cu ambarcatiuninile prezente in cadrul expozitiei. Zilnic, dealerii vor pleca intr-o mini-croaziera pe mare sau pe Lacul Siutghiol cu potentialii lor clienti.

Accesul presei in cadrul Romanian Boat Show se va face pe baza de legitimatie de presa, iar cel al vizitatorilor pe baza de invitatie sau bilet cu valoare fixa (10 RON).

Va asteptam la bord!

Super reclama Honda

iunie 2, 2008 de Adriana

Sursa: Automarket

Blaga şi Oprescu în turul doi

iunie 1, 2008 de Adriana

Se aştepta cineva la altceva?
Dacă tot a ieşit Diaconescu din cursă, sper ca Oprescu să spulbere, de data asta, mitul ”eternului perdant”

Cum face un telefon în cuptorul cu microunde

mai 31, 2008 de Adriana

Cam aşa:

Via

Cum să fii concediat de la Top Gear

mai 30, 2008 de Adriana

…ştie Jeremy Clarkson. El a declarat, pentru Daily Mail, că a condus un Bugatti Veyron cu peste 300 km/h. Până aici, toată stima şi invidia pentru cunoscutul prezentator. Dar a dat-o în bară spunând că toată distracţia s-a petrecut pe un drum public. Acum, BBC-ul încearcă să facă faţă tuturor presiunilor şi cârcotaşilor care cer concedierea lui.

Cam stupid pentru un om de presă….

Sursa: Automarket